2014. november 17., hétfő

Felicitare Preşedintelui Statului, Klaus Johannis



Consiliul Naţional Secuiesc felicită schimbarea realizată după victoria Domnului Klaus Johannis în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale. Amintind de moştenirea morală a dietei din Transilvania, care a decretat libertatea religiilor şi a conştiinţei, amintind de tradiţia ardeleană a convieţuirii multiseculare a diverselor culturi, acum putem spera ca aceste valori se vor extinde în toată România, şi poate soseşte momentul, când fiecare cetăţean al României va trăi în libertate şi egalitate deplină, şi vom trăi cu toţii într-o ţară liberă, paşnică şi bogată. Există şansa ca maghiarii din Transilvania, secuii să se simtă acasă pe pământul lor natal.
Am formulat la Marele Marş al Secuilor:      
“Este în interesul nostru, al poporului secuiesc, ca relaţia dintre România şi Ungaria să fie bună, în spiritul cooperării constructive şi paşnice şi în conformitate cu tradiţiile constituţionale comune ale statelor membre ale Uniunii Europene.”
După al doilea tur al alegerilor prezidenţiale din România ne exprimăm iarăşi speranţa că şi România îşi va recunoaşte interesele sale pe termen lung, care coincid cu cele ale Ungariei, precum şi faptul că sunt parteneri strategici fireşti, şi numai în atmosfera încrederii reciproce este posibilă acea cooperare strânsă, care este şi în interesul cetăţenilor ambelor ţări. Pentru aceasta, continuarea lucrărilor comisiei interguvernamentale mixte, în conformitate cu tratatul bilateral dintre cele două state, este o condiţie prealabilă normală, ca şi începerea unui dialog privind asigurarea drepturilor minorităţii maghiare din România, despre crearea garanţiilor instituţionale, inclusiv şi autonomia, având în vedere că fundamentarea internaţională a autonomiei Ţinutului Secuiesc se găseşte tocmai în tratatul bilateral încheiat între România şi Ungaria. 
Autonomia Ţinutului Secuiesc este o soluţie care nu numai că nu lezează interesele României, nu este contrară nici Constituţiei, dar prin aprofundarea democraţiei este chiar în interesul României. Afirmă acest lucru – împreună cu noi - gânditori europeni, actori excelenţi ai vieţii publice europene, cum este şi Andreas Gross, deputat în Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, elaborator al celebrului raport Gross, cu reputaţie mondială meritată.    
Obiectivele Consiliului Naţional Secuiesc sunt neschimbate, şi avem convingerea ca acestea pot fi atinse prin dialog. Vrem autonomia Ţinutului Secuiesc, vrem dialog şi pace socială.
            Cu ziua de azi poate începe o nouă eră în relaţiile româno-ungare, fundamentate pe respectul reciproc, respectarea deplină a drepturilor omului, şi pe încrederea durabilă dintre România şi Ungaria.
            Este însă clar că aceste obiective nu au şanse de realizare fără garanţiile instituţionale ale drepturilor secuilor, fără acceptarea aspiraţiilor lor, sau mai mult decât atât, cu menţinerea persecutării şi urmăririi simbolurilor secuieşti şi ale inscripţiilor în limba maghiară.
            Ne exprimăm convingerea noastră că, cu această victorie, proiectul de reformă administrativă a României se va întoarce la acele valori, obiective, şi metode, care au fost stipulate în raportul întocmit anterior de comisia condusă de profesorul Ioan Stanomir, şi prin aceasta, împărţirea administrativ-teritorială a României va fi fundamentată pe voinţa şi solidaritatea comunităţilor locale.
            Această speranţă i-a îndemnat pe secui să-l voteze, conform conştiinţei lor, în număr mare pe Klaus Johannis, în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale. 
            Având încredere în viitor, având încredere în şansa dialogului dintre secui şi noua putere de la Bucureşti, dorim succes şi spor la muncă Domnului Preşedinte Klaus Johannis, ca toţi cetăţenii României să aibă şansa de a trăi semnificaţia articolului 4. din Constituţie: „România este patria comună şi indivizibilă a tuturor cetăţenilor săi, fără deosebire de rasă, de naţionalitate, de origine etnică, de limbă, de religie, de sex, de opinie, de apartenenţă politică, de avere sau de origine socială.”


Târgu-Mureş 17-11-2014                                                         Izsák Balázs
                                                                           Preşedintele Consiliului Naţional Secuiesc

Nincsenek megjegyzések:

Megjegyzés küldése