2015. január 22., csütörtök

Gânduri despre Declaraţia româno-maghiară



În anul trecut lumea a comemorat multe evenimente ale anului istoric 1989. Nu a fost amintită însă a 25-a aniversare a Declaraţiei româno-maghiare (Declaraţia de la Budapesta).   
La vremea când puţini au avut curajul să prevestească sfârşitul dictaturii ceauşiste,  şi când relaţiile româno-maghiare s-au înrăutăţit într-o măsură neobişnuită în lumea socialistă, la Budapesta, zece intelectuali maghiari şi şase intelectuali români au semnat o declaraţie comună, enunţând necesitatea concilierii istorice între poporul român şi cel maghiar, arătând şi drumul posibil al acesteia. Ulterior au aderat la declaraţie mai multe personalităţi, atât de partea maghiară cât şi cea de cea română. Versiunea românească a textului este accesibilă şi pe internet, deseori însoţită de comentarii naţionaliste şi tendenţioase, iar versiunea maghiară nici măcar nu este accesibilă. Redăm mai jos numele semnatarilor, în ordine alfabetică, inclusiv ale celor care au aderat ulterior:      
  De pe partea maghiară: Antal G. László, Antall József, Balogh Julia, Bíró Gáspár, Csoóri Sándor, Für Lajos, Illyés Mária, Jeszenszky Géza, Keszthelyi Gyula, Kodolányi Gyula, Molnár Gusztáv.
De pe partea română: Dan Alexe, George Barbul, Stelian Bălănescu, Mihnea Berindei, Daniel Boc, Doru Braia, Dina Brătianu-Missirliu, Matei Cazacu, Sofia Cesianu, Ariadna Combes, Antonia Constantinescu, Theodor Cazaban, Neagu Djuvara, Florica Dimitrescu, Paul Goma, Virgil Ierunca, Eugen Ionescu, Marie-France Ionescu, Monica Lovinescu, Alexandru Missirliu, Bujor Nedelcovici, Adrian Niculescu, Alexandru Niculescu, Alain Paruit, Alex. Sincu, Sanda Stolojan, Vlad Stolojan, Vladimir Tismăneanu, Ileana Verzea, Ion Vianu, Ileana Vrancea, Dinu Zamfirescu.
Pe 4 iulie 1989, o delegaţie formată din Ariadna Combes, dr. Ion Vianu şi Dinu Zamfirescu a prezentat documentul la reşedinţa sa de lângă Geneva, fostului rege al României, Mihai I., care şi-a exprimat acordul cu conţinutul acestuia.  
Declaraţia conchide:
„Dialogul început astăzi între noi doreşte să învingă aceste piedici şi să stabilească bazele unor relaţii normale între cele două naţiuni care s-au format in acelaşi spaţiu geografic…
Transilvania a fost şi este un spaţiu de complementaritate şi trebuie să devină un model de pluralism cultural şi religios. Este în folosul popoarelor noastre ca diversitatea culturală, religioasă şi de tradiţii, care a făcut specificul Transilvaniei, să fie prezervată. Dreptul la o reprezentare politică autonomă şi la autonomie culturală a fiecărei naţiuni trebuie garantat.”
Declaraţia se pronunţă în favoarea învăţământului în limba maghiară şi a reînfiinţării universităţii maghiare din Cluj. 
La douăzeci şi cinci de ani de la schimbarea de regim nu se găseşte nimeni care să-şi asume declaraţia de la Budapesta. A remarcat pe bună dreptate Takács Ferenc într-un studiu [1]:
„Este demn de remarcat faptul că o parte a personalităţilor şi organizaţiilor româneşti din emigraţie s-au detaşat de Declaraţie, prevestind evenimentele ulterioare. Autonomia şi reînfiinţarea universităţii maghiare din Cluj sunt inacceptabile din punctul de vedere al politicii tradiţionale româneşti privind Transilvania. Majoritatea covârşitoare a elitei politice şi culturale româneşti consideră şi azi orice formă de autonomie drept separatism. Astfel, se poate înţelege că presa românească de după 1990, în cel mai fericit caz, trece peste acest eveniment, sau, ce e mai rău, etichetează semnatarii maghiari iredenţi şi pe cei români trădători de ţară.”         
Pentru noi, este şi mai interesant că viziunea UDMR în privinţa viitorului maghiarimii din Ardeal după 1989 reprezintă un pas înapoi faţă de cele cuprinse în declaraţia de la Budapesta. În această viziune, maghiarimea din Transilvania apare ca şi una din cele optsprezece minorităţi din România, a căror situaţie va fi soluţionată concomitent şi în egală măsură prin legea minorităţilor naţionale. Această abordare este o revenire evidentă la politica naţională a Partidului Comunist Român, pentru care populaţia României se compunea pe deoparte din naţiunea majoritară, iar pe altă parte din minorităţile naţionale. Situaţia celor din urmă se poate rezolva exclusiv de către Bucureşti. Orice încercare din partea organizaţiilor internaţionale de a face chiar şi recomandări, precum şi din partea Ungariei de a-şi exprima vreo poziţie privind situaţia noastră, a maghiarilor din România, a fost calificată drept amestec în problemele interne.
Aceasta este situaţia şi în ziua de azi.
Minorităţile naţionale de pe cuprinsul întregului teritoriu al României sunt în egală măsură subiecte ale proiectului de lege elaborat de UDMR, nepunându-se problema că Transilvania ar fi un spaţiu de complementaritate culturală, nepunându-se problema garantării drepturilor maghiarilor şi prin urmare, ale secuilor.
Crearea garanţiilor instituţionale ale acestor drepturi ar fi parte a concilierii istorice româno-maghiare, a unui parteneriat strategic de durată între România şi Ungaria.       
Motivele sunt uşor de înţeles. Concilierea istorică între popoarele noastre este în primul rând responsabilitatea guvernelor de la Bucureşti şi Budapesta, a guvernului român şi a celui maghiar. În acest context ar scădea importanţa vreunui partid maghiar sau a oricărei organizaţii de reprezentare maghiară din România şi s-ar deprecia politica aranjamentelor de după culise. 
Dacă considerăm drept model cooperarea dintre Austria şi Italia  în ceea ce priveşte experienţa autonomiei Tirolului de Sud, atunci imediat putem conchide: exemplul bun există deja pentru statutul de autonomie a Ţinutului Secuiesc. Pentru aplicarea lui însă este nevoie de o schimbare de mentalitate şi de schimbarea clasei politice maghiare socializate în Bucureşti.
Iar guvernul de la Budapesta trebuie să îşi asume obligaţiile sale constituţionale, independent de opiniile politicienilor maghiari din Transilvania şi trebuie să acţioneze în conformitate cu tratatul bilateral româno-ungar şi conform intereselor Ungariei şi a naţiunii maghiare.
Iar noi sperăm că şi la Bucureşti se va recunoaşte că este şi în interesul României şi al naţiunii române concilierea istorică dintre cele două popoare, aşa cum au crezut acum douăzeci şi cinci de ani semnatarii români ai declaraţiei de la Budapesta.       


Tîrgu Mureş 2015-01-09                                                                IZSÁK BALÁZS

Declaraţia de la Budapesta in Magyar Hírlap 20 iunie 1989



Declaraţia de la Budapesta
Astăzi, 16 iunie 1989, odată cu celebrarea funeraliilor victimelor represiunii revoluţiei maghiare din 1956, eveniment de o deosebită importanţă pentru popoarele Europei şi, în special, pentru cele care trăiesc încă sub dictaturi comuniste, a avut loc o întâlnire între membrii Forumului Democratic Maghiar şi Români, semnatari ai următoarei
DECLARAŢII
Noi, romani si unguri,
Considerăm că libertatea şi propăşirea celor doua popoare pot fi realizate şi garantate numai într-un cadru politic pluralist de respectare integrala a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. O acţiune comună a forţelor democratice maghiare şi române se impune pentru atingerea acestui scop. Regimurile comuniste şi în special politica dusă de dictatura ceauşistă a creat o situaţie de criză acută care împiedică comunicarea dintre români si maghiari. Dialogul început astăzi între noi doreşte să învingă aceste piedici şi să stabilească bazele unor relaţii normale între cele doua naţiuni care s-au format in acelaşi spaţiu geografic.
Data fiind configuraţia hărţii etnice, soluţionarea conflictelor nu poate veni în nici un caz din revizuirea frontierelor, ci din schimbarea rolului lor in sensul liberei circulaţii a persoanelor, a informaţiei şi a ideilor, în conformitate cu acordurile de la Helsinki. Situam deci îmbunătăţirea relaţiilor româno-maghiare în perspectiva procesului de restructurare democratică general-europeană, care singur va fi in stare să rezolve problemele acumulate de-a lungul istoriei între popoarele continentului într-un mod care să satisfacă interesele legitime ale fiecăruia în parte.
Transilvania a fost si este un spaţiu de complementaritate şi trebuie să devină un model de pluralism cultural şi religios. Este în folosul popoarelor noastre ca diversitatea culturală, religioasă şi de tradiţii care a făcut specificul Transilvaniei să fie prezervată.
Dreptul la o reprezentare politică autonomă şi la autonomie culturală a fiecărei naţiuni trebuie garantat. Realizarea sa implica, printre altele, asigurarea unei şcolarităţi de toate gradele in limba maghiară, inclusiv reînfiinţarea universităţii maghiare din Cluj.
Principiile enunţate mai sus vor sta la baza tuturor acţiunilor comune pe care semnatarii inteleg sa le duca in viitor. Apelam la organizatiile democratice precum si la acele persoane care impartasesc aceste principii sa se alature acestei actiuni.
Budapesta, 16 iunie 1989

Antal G. László           Stelian Bălănescu din partea Cercului Roman din RFG
Balogh Júlia                Mihnea Berinedei vicepreşedinte al Ligii pentru Apărarea 
Bíró Gáspár                Drepturilor Omului în Romania (LDHR),
Csoóri Sándor             Ariadna Combes vicepreşedinte al LDHR
Für Lajos                     Mihai Korne director al revistei “Lupta
Illyés Mária                Ion Vianu reprezentant al Ligii pentru Apărarea Drepturilor Omului în România       Jeszenszky Géza        din Elveţia
Keszthelyi Gyula        Dinu Zamfirescu membru al Biroului LDHR, membru al Partidului Naţional Liberal
Kodolányi Gyula
Molnár Gusztáv


2015. január 9., péntek

Gondolatok a Budapesti nyilatkozatról



Az elmúlt esztendőben a rendszerváltás nagy évének, az 1989-es évnek számos eseményéről emlékezett meg a világ. Nem sokat emlegette azonban senki a Magyar-román nyilatkozat (Budapesti nyilatkozat) huszonötödik évfordulóját.
Abban az időben, amikor nagyon kevesen merték megjósolni a Ceausescu korszak végét, amikor a magyar-román kapcsolatok a szocialista világban szokatlan mértékben megromlottak, akkor Budapesten tíz magyar és hat román értelmiségi közös nyilatkozatot adott ki, megfogalmazva a magyar és a román nép közti történelmi megbékélés szükségességét, és megmutatva annak a lehetséges útját is. A nyilatkozathoz a későbbiekben magyar és román részről többen csatlakoztak. A szöveg román változata könnyen elérhető a világhálón is, többnyire nacionalista, elfogult kommentároktól kísérve, magyarul viszont el sem érhető! A nyilatkozathoz később csatlakozók nevével együtt olvasható alább ábécé sorrendben azok névsora, akik nyilvánosan felvállaltak a dokumentum tartalmát.  
Magyar részről: Antal G. László, Antall József, Balogh Julia, Bíró Gáspár, Csoóri Sándor, Für Lajos, Illyés Mária, Jeszenszky Géza, Keszthelyi Gyula, Kodolányi Gyula, Molnár Gusztáv.
Román részről: Dan Alexe, George Barbul, Stelian Bălănescu, Mihnea Berindei, Daniel Boc, Doru Braia, Dina Brătianu-Missirliu, Matei Cazacu, Sofia Cesianu, Ariadna Combes, Antonia Constantinescu, Theodor Cazaban, Neagu Djuvara, Florica Dimitrescu, Paul Goma, Virgil Ierunca, Eugen Ionescu, Marie-France Ionescu, Monica Lovinescu, Alexandru Missirliu, Bujor Nedelcovici, Adrian Niculescu, Alexandru Niculescu, Alain Paruit, Alex. Sincu, Sanda Stolojan, Vlad Stolojan, Vladimir Tismăneanu, Ileana Verzea, Ion Vianu, Ileana Vrancea, Dinu Zamfirescu.
1989. július 4.-én Ariadna Combes, dr. Ion Vianu és Dinu Zamfirescu Genf közeli székhelyén I. Mihálynak, Románia volt királyának is bemutatták a dokumentumot, aki szintén kifejezte egyetértését. 
A rövid közlemény leszögezi:
„A két nemzet között – melyek ugyanabban a földrajzi térségben alakultak ki – most kell leraknunk a normális kapcsolatok alapjait.
Erdélynek, mely az egymást kiegészítő kultúrák földje volt és maradt, a kulturális és vallási pluralizmus modelljévé kell válnia. Népeink érdekeit szolgálja, hogy a kultúrák, a vallások és hagyományok sokfélesége, mely mindig is erdélyi sajátosság volt, megmaradjon.”
A nyilatkozat kiáll a magyar nyelvű oktatás és a kolozsvári magyar egyetem visszaállítása mellett is.
Huszonöt évvel a rendszerváltás után nem akad felvállalója a Budapesti nyilatkozatnak. Találóan jegyezte meg tanulmányában Takács Ferenc[1]: „Külön megjegyzésre érdemes az a tény, hogy a román emigráns személyiségek és szervezetek egy része elhatárolta magát a Nyilatkozattól, előrevetítve ezzel a későbbi fejleményeket. A kulturális autonómia és a kolozsvári magyar egyetem visszaállítása ugyanis elfogadhatatlan Románia hagyományos Erdély-politikája szempontjából. A román politikai és kulturális elit döntő többsége mindenféle "autonómiát" ma is szeparatizmusként értékel. Így érthető tehát, hogy a román sajtó 1990 után jobbik esetben hallgat erről az eseményről, rosszabbik esetben a budapesti nyilatkozat magyar aláíróit irredentáknak, román aláíróit pedig hazaárulókként bélyegzi meg.”
Számunkra ennél is érdekesebb, hogy 1989 után milyen visszalépésnek számított a Budapesti nyilatkozathoz viszonyítva az RMDSZ jövőképe az erdélyi magyarság viszonylatában. Ennek megfelelően az erdélyi magyarság egyike a tizennyolc romániai kisebbségnek, akiknek helyzetét egyszerre és azonos módon oldja meg a kisebbségi törvény. Ez a felfogás nyilvánvaló visszatérés a Román Kommunista Párt nemzetiségi politikájához, amely szerint Románia lakossága egyrészt a többségi nemzetből, másrészt a nemzeti kisebbségekből tevődik össze. Ez utóbbiak helyzetét – köztük a magyarságét is – kizárólag Bukarest hivatott rendezni. Bármilyen próbálkozás arra, hogy nemzetközi szervezetek akárcsak ajánlásokat tegyenek, vagy éppen Magyarország kifejezze a véleményét a mi helyzetünkkel kapcsolatban, belügyekbe való beavatkozásnak minősült.
Ez ma sincs másként. Az RMDSZ által kidolgozott törvénytervezetnek az egész ország területén élő kisebbségek egyformán alanyai, szó sincs arról, hogy Erdély egymást kiegészítő kultúrák hazája lenne, szó sincs arról, hogy a romániai magyarság, ezen belül a székelység jogainak szavatolása, e jogok intézményi garanciáinak – köztük az autonómiának – a megteremtése elválaszthatatlan része lenne a magyar-román történelmi megbékélésnek, Magyarország és Románia közti hosszú távú stratégiai partnerség megteremtésének.     
 Ennek az oka érthető. Népeink közti történelmi megbékélés elsősorban Budapest és Bukarest, Bukarest és Budapest felelőssége, a magyar és a román kormányé, és ebben az összefüggésben csökkenne egy romániai magyar párt vagy érdekképviselet súlya, leértékelődne a kijáró/elintéző politika.   
Pedig ha Dél-Tirol autonómiájának megteremtéséből az Ausztria és Olaszország közötti példás együttműködést és megállapodást tekintjük mintának, és nem a Székelyföld vonatkozásában alkalmazhatatlan autonómiastatútumot, akkor máris elmondhatjuk, a jó példa adott. Az alkalmazásához azonban szemléletválásra és a Bukarestben szocializálódott magyar politikai osztály cseréjére lesz szükség.
A budapesti kormánynak pedig az erdélyi magyar vezető politikusok véleményétől függetlenül, szuverén módon vállalnia kell alkotmányos kötelezettségét, és a magyar-román államközi szerződéssel összhangban cselekednie Magyarország és a magyar nemzet érdekeinek megfelelően. Reméljük, hogy Bukarest is felismeri, hogy a két nép közötti történelmi megbékélés Románia és a román nemzet érdeke is, úgy ahogyan azt huszonöt évvel ezelőtt a Budapesti nyilatkozat román aláírói gondolták.


Marosvásárhely 2015-01-09                                                          IZSÁK BALÁZS





[1] Takács Ferenc: Románia Erdély-politikája 1989 után, Magyar kisebbség IV évfolyam- 1998. 3-4 (13-14) szám

 





A Magyar-román nyilatkozat 

(Budapesti nyilatkozat)

Ma, 1989. június 16-án, amikor az 1956-os magyar forradalmat követő megtorlás áldozatait gyászolja Magyarország, mely esemény különös jelentőséggel bír, Európa valamennyi népe, de legfőképpen a még kommunista diktatúrákban élők számára, találkozóra került sor a Magyar Demokrata Fórum és a Nyugaton élő demokratikus meggyőződésű román emigráció tagjai között. A találkozó részvevői az alábbi

NYILATKOZAT

Közzétételében állapodtak meg.  

Mi, magyarok és románok,
úgy véljük, hogy népeink szabadsága és előrehaladása csak egy olyan pluralista politikai keretben biztosítható, amely maradéktalanul tiszteletben tartja az alapvető emberi szabadságjogokat. E cél érdekében szükség van a magyar és román demokratikus erők közös fellépésére. A kommunista rendszerek, és mindenekelőtt a Ceausescu-diktatúra politikája akut válsághelyzetet teremtettek, amely megakadályozza a magyarok és románok közötti kommunikációt.  
            A ma elkezdett párbeszéd ezeknek az akadályoknak az elhárítását tekinti legfőbb céljának. A két nemzet között – melyek ugyanabban a földrajzi térségben alakultak ki – most kell leraknunk a normális kapcsolatok alapjait.
            Erdély etnikai térképének sajátos jellegéből adódóan a konfliktusok feloldása semmiképpen sem a határok revíziója, hanem szerepük megváltoztatása hozhatja magával, amennyiben azok Helsinki szellemében lehetővé teszik a személyek, az információk és az eszmék szabad áramlását. Következésképpen a magyar-román kapcsolatok megjavulását mi egy demokratikus irányú általános európai átrendeződéstől várjuk. Egyedül ez lesz képes megoldani a kontinens népei között felhalmozódott problémákat – valamennyi nép jogos érdekeinek szem előtt tartásával.
      Erdélynek, mely az egymást kiegészítő kultúrák földje volt és maradt, a kulturális és vallási pluralizmus modelljévé kell válnia. Népeink érdekeit szolgálja, hogy a kultúrák, a vallások és hagyományok sokfélesége, mely mindig is erdélyi sajátosság volt, megmaradjon. Biztosítani kell mindegyik nemzet jogát az autonóm politikai képviselethez és a kulturális autonómiához. Ezek megvalósítása megköveteli – többek között – a magyar nyelvű oktatás megszervezését minden fokon, beleértve a kolozsvári magyar egyetem visszaállítását is.
        Az itt kinyilvánított alapelveket irányadónak tekintjük minden eljövendő közös akciónkban.
   Felhívjuk a demokratikus szervezeteket és a fenti alapelvekkel egyetértő személyeket, hogy csatlakozzanak nyilatkozatunkhoz.

Budapest, 1989. június 16. 


Antal G. László              Stelian Balanescu
Balogh Júlia                   az NSZK-beli Román Demokrata Kör részéről
Bíró Gáspár                    Mihnea Berinedei
Csoóri Sándor                 Az Emberi Jogok Romániai Ligájának (EJRL) alelnöke
Für Lajos                        Ariadna Combes
Illyés Mária                    Az EJRL alelnöke
Jeszenszky Géza           Mihai Korne
Keszthelyi Gyula           a Lupta c. folyóirat igazgatója
Kodolányi Gyula            Ion Vianu
Molnár Gusztáv             Az EJRL svájci képviselője
                                        Dinu Zamfirescu
                                        Az EJRL bürójának tagja,
                                        A Nemzeti Liberális Párt tagja


 
A Budapesti nyilatkozat a Magyar Hírlap 1989 június 20 számában







Declaraţia de la Budapesta

Astăzi, 16 iunie 1989, odată cu celebrarea funeraliilor victimelor represiunii revoluţiei maghiare din 1956, eveniment de o deosebită importanţă pentru popoarele Europei şi, în special, pentru cele care trăiesc încă sub dictaturi comuniste, a avut loc o întâlnire între membrii Forumului Democratic Maghiar şi Români, semnatari ai următoarei
DECLARAŢII
Noi, romani si unguri,
Considerăm că libertatea şi propăşirea celor doua popoare pot fi realizate şi garantate numai într-un cadru politic pluralist de respectare integrala a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. O acţiune comună a forţelor democratice maghiare şi române se impune pentru atingerea acestui scop. Regimurile comuniste şi în special politica dusă de dictatura ceauşistă a creat o situaţie de criză acută care împiedică comunicarea dintre români si maghiari. Dialogul început astăzi între noi doreşte să învingă aceste piedici şi să stabilească bazele unor relaţii normale între cele doua naţiuni care s-au format in acelaşi spaţiu geografic.
Data fiind configuraţia hărţii etnice, soluţionarea conflictelor nu poate veni în nici un caz din revizuirea frontierelor, ci din schimbarea rolului lor in sensul liberei circulaţii a persoanelor, a informaţiei şi a ideilor, în conformitate cu acordurile de la Helsinki. Situam deci îmbunătăţirea relaţiilor româno-maghiare în perspectiva procesului de restructurare democratică general-europeană, care singur va fi in stare să rezolve problemele acumulate de-a lungul istoriei între popoarele continentului într-un mod care să satisfacă interesele legitime ale fiecăruia în parte.
Transilvania a fost si este un spaţiu de complementaritate şi trebuie să devină un model de pluralism cultural şi religios. Este în folosul popoarelor noastre ca diversitatea culturală, religioasă şi de tradiţii care a făcut specificul Transilvaniei să fie prezervată.
Dreptul la o reprezentare politică autonomă şi la autonomie culturală a fiecărei naţiuni trebuie garantat. Realizarea sa implica, printre altele, asigurarea unei şcolarităţi de toate gradele in limba maghiară, inclusiv reînfiinţarea universităţii maghiare din Cluj.
Principiile enunţate mai sus vor sta la baza tuturor acţiunilor comune pe care semnatarii inteleg sa le duca in viitor. Apelam la organizatiile democratice precum si la acele persoane care impartasesc aceste principii sa se alature acestei actiuni.

Budapesta, 16 iunie 1989

Antal G. László           Stelian Bălănescu din partea Cercului Roman din RFG
Balogh Júlia                Mihnea Berinedei vicepreşedinte al Ligii pentru Apărarea 
Bíró Gáspár                Drepturilor Omului în Romania (LDHR),
Csoóri Sándor             Ariadna Combes vicepreşedinte al LDHR
Für Lajos                     Mihai Korne director al revistei “Lupta
Illyés Mária                Ion Vianu reprezentant al Ligii pentru Apărarea Drepturilor Omului în România       Jeszenszky Géza        din Elveţia
Keszthelyi Gyula        Dinu Zamfirescu membru al Biroului LDHR, membru al Partidului Naţional Liberal
Kodolányi Gyula
Molnár Gusztáv






Egy embert a gátra!

Búcsú Márton Zoltántól

         Gyászol a Székely Nemzeti Tanács. Elhunyt Márton Zoltán, a testület alelnöke, a Marosszéki Székely Tanács elnöke, Makfalva polgármestere. A mindig készséges, mosolygó, másokat is derűre, optimizmusra bátorító fiatal politikus, aki 2003-tól, a Székely Nemzeti Tanács Kezdeményező Testületének tagjaként kötelezte el magát Székelyföld autonómiája mellett. Aki a hivatalos felszólításra, távolítsa el Makfalva polgármesteri hivatalának homlokzatáról a székely zászlót, azt mondta, hogy ezt soha nem fogja megtenni. Amikor a büntető eljárás veszélyére figyelmeztették a barátai, csak mosolygott: „Vagyonom nincs, tőlem semmit elvenni nem tudnak. Legfeljebb a szabadságomat. De ha eddig elmegy a hatalom, akkor valakinek ezt is vállalnia kell!” Aki Márton Zoltánt ismerte, tudhatta, bár mosolyogva mondja, de amit mond, az halálosan komoly.
       Mindig lehetett számítani rá.
       Hol szervezzük meg a Székely Majálist? Nyilván Makfalván. Márton Zoltán és csapata vállalja biztosan.
     Melyik polgármesteri hivatalra tűzzék ki Marosszéken elsőként székely zászlót?  Nyilván Makfalván. Márton Zoltán és csapata vállalja biztosan.
      Honnan induljon szekérkaraván a Székelyek Nagy Menetelésére?  Nyilván Makfalváról. Márton Zoltán és csapata vállalja biztosan.
       Hol fogadják el elsőként Marosszéken az autonómia mellett kiálló önkormányzati határozatot? Nyilván Makfalván. Márton Zoltán és csapata vállalja biztosan.
     Marosszéken honnan terjedhet ki újra a székely öntudat, a székely hagyományok újjászületése? Nyilván Makfalváról. Márton Zoltán és csapata vállalja biztosan.
     A Székely Nemzeti Tanács európai polgári kezdeményezését honnan indíthattuk volna méltóbb módon útjára, mint Makfalváról. Márton Zoltán és csapata vállalta.
     Hirdesse a székely zászlók csúcsán fekete szalag: gyászol a Székely Nemzeti Tanács. Hirdesse, hogy új katonákat, új védelmezőket keres a székelyek szabadságának üldözött zászlaja. Olyant, aki hittel, harag nélkül, de elszántan vállalja a küzdelmet, szellemi fegyverekkel felvértezve, mint Márton Zoltán.
       Gyászolunk, s keresünk közben valakit. Egy embert a gátra.     

                                                                                                                  Izsák Balázs
                                                                                               a Székely Nemzeti Tanács elnöke
Marosvásárhely, 2015. január 8.